×
Meniu

Serviciul social ,,Asistență parentală profesionistă”

,, Copilăria este inima tuturor vârstelor!!!  (Lucian Blaga)

Asistenţa parentală profesionistă este un serviciu social specializat, care oferă copiilor îngrijire familială substitutivă în familia unui asistent parental profesionist, pentru o anumită perioadă de timp. Serviciul asistență parentală profesionistă este un serviciu de tip familial alternativ școlilor de tip internat.

Cine este asistentul parental profesionist?

Asistentul parental profesionist este angajatul Direcției generale asistență socială, care asigură la domiciliul său îngrijirea şi educarea copilului pentru o perioadă determinată de timp.

Asistent parental profesionist poate deveni orice persoană care doreşte şi dispune de capacităţile şi condiţiile necesare de a lua în plasament temporar unul sau mai mulţi copii, dar nu mai mulţi de 3 copii în acelaşi timp, pentru a-i însoţi în parcursul lor de pregătire, socializare şi reîntoarcere în familia biologică, extinsă sau adoptivă.

Ce fel de susținere vei primi?

  • asistentul parental profesionist este angajat în câmpul muncii, primeşte un salariu (poliţă de asigurare medicală şi carnet de muncă, contract individual de muncă);
  • asistentul parental profesionist va beneficia de instruiri inițiale și continue pentru a fi pregătit să îngrijească un copil aflat în situație de dificultate;
  • asistentul parental profesionist va fi vizitat de asistenți sociali, care îi vor oferi recomandări și susținere în îngrijirea copiilor din plasament;
  • asistentul parental profesionist va beneficia de indemnizații pentru copiii din plasament.

Ce oportunități vei avea?

  • Această muncă îți va
    îmbogăți experiența de viață;
  • Vei avea un rol important în viața unuia sau mai multor copii.
  • Treptat vei vedea cum sub ochii tăi un copil trist și slab se transformă într-un copil fericit, puternic și încrezut în sine;
  • Ți se va oferi posibilitatea de a participa la instruiri, unde vei face schimb de experiență cu alți colegi.

Unde te adresezi?

Pentru a deveni asistent parental profesionist adresează-te la Serviciul asistență parentală profesionistă din cadrul Direcției Generale Asistență Socială Strășeni.

Specialiștii de acolo îți vor explica care este procedura de aplicare și ce documente sunt necesare pentru a fi angajat în calitate de asistent parental profesionist.

Beneficiarii serviciului sunt:

  • copilul lipsit efectiv de grija părinţilor în situaţii determinate de absenţa acestora, cu excepţia copilului ai cărui părinţi sunt plecaţi peste hotare;
  • copilul luat de la părinţi din cauza existenţei pericolului iminent pentru viaţa sau sănătatea acestuia ori aflat în situaţie de risc;
  • copilul căruia i s-a stabilit statutul de copil rămas temporar fără ocrotire părintească;
  • copilul căruia i s-a stabilit statutul de copil rămas fără ocrotire părintească;

În familia asistentului parental profesionist pot fi plasaţi în acelaşi timp până la trei copii, excepţie constituind plasarea împreună a fraţilor şi surorilor, când numărul copiilor plasaţi în familia asistentului parental profesionist poate fi majorat până la 4 copii. În familia unui asistent parental profesionist pot fi plasaţi împreună atât copiii care nu provin din aceeaşi familie, cât şi cupluri de fraţi împreună cu un copil care provine dintr-o altă familie.

Hotărîrea Guvernului nr.760 din 17.09.2014 pentru aprobarea Regulamentului-cadru cu privire la  organizarea şi funcţionarea Serviciului de asistenţă parentală profesionistă şi a standardelor minime de calitate